La Arat 

Terminam de arat, cand doi galagiosi au dat buzna pe scena, intunecand prin maretia lor pamantul fraged intors din iarna. Nu mai reuseam sa ar, tensiunea acumulata ma nelinistea. Cei doi cai ai mei se uitau nedumeriti la mine. Incercand sa le traduc in starea lor ce se intampla, ma adresez celor doi:
- Ba ce aveti ma?
N1: - Imi sta in cale!
N2: - Ba nu ma enerva!
Intre cei doi incepuse o cearta muta. Ignorandu-i complet imi vedeam de treaba. Cu greu, cei doi cai ai mei trageau, brazdand pamantul in urma lor, si din cand in cand mai trageau cate o privire in urma ca sa se poata privi roada muncii lor. Pamantul se dezvelea, si faptul acesta le dadea un alt aer, de invingatori.
N1: - Eu sunt mai mare si am ajuns primul aici deasupra pamantului arat, pe cand tu de abia te tarai somnoros peste dealul de colo.
N2: - Tu vorbesti grasule, uite-te cat esti;
.....................................
Caii reuseau sa se concentreze, iar lucrul acesta facea sa mearga treaba.

Atemporal in afara muschilor incordati ai cailor, departe de cearta norilor, departe de susurul pamantului, venea o raza. Tacuta, sublima ... Cearta se opri in loc, caii se oprira in alt loc, ... trecuse prin nori si lumina pamantul. Blandetea ei se oglindi in ochii cailor, norii rusinati plecara impreuna, zambii. Se facuse liniste si caii nu se mai uitau la mine, intelegand prea bine, pacea sufletului si linistea credintei.

Doamne ajuta,
S-a facut tarziu copii, haideti la culcare, caci maine trebuie sa punem cartofii in pamant. Da...vrem sa mergem la caluti.....Nu acum, caci dorm, maine o sa va las sa ii calarati pana la camp.

Somn usor.